joi, 24 septembrie 2009

Ce nu am vizitat si merita

"Vă dau cîteva linkuri către un loc din Iordania pe care nu l-am vizitat, aflat la doar 30 de km de Madaba. În vechime se numea Mefa, astăzi îi spune Um Al Rasas. Sînt doar ruine ale unei foste cetăţi. Lucrul curios este că cetatea are un turn unic, foarte bine conservat, aproape intact, neatins, turnul unui stîlpnic, în jurul căruia s-au construit bisericile şi oraşul de mai apoi, biserici ale căror frumoase mozaicuri din secolele 8-10 se pot vedea astăzi de către cei ce merg acolo. Subscriu opiniei că adică e vorba de o mănăstire devenită mai apoi cetate, mai ales că locul este cu totul fără apă, existenţa fiind asigurată doar de apa strînsă de pe acoperişuri în sezonul ploios.

Mozaicurile de la Mefa sînt absolut uluitoare şi arată o comunitate creştină foarte iubitoare de frumos. Din păcate, chipurile din mozaicuri au fost distruse, iar aceasta este prin excelenţă opera musulmanilor (sau evreilor?) iconoclaşti. Alte mozaicuri încă zac sub nisip, aşteptînd să fie scoase la lumină de iubitorii de frumos. Se pare că toate locuinţele au fost pardosite cu mozaic.

Mefa / Um Al Rasas este singurul loc în care mi-aş fi dorit să mergem în Iordania, şi nu am fost. Nădăjduiesc ca alţii mai binecuvîntaţi să ajungă acolo şi să ne trimită şi nouă mărturii. Frumos ar fi din partea cuiva cu dare de mînă să ia legătura cu regele Iordanului şi să "cumpere" o parte din locaţia de la Mefa, transformînd-o în mănăstire. Românească, de ce nu?

http://www.select.jo/jordan-um-arasas.shtm
http://198.62.75.5/www1/ofm/fai/FAIrasas.html
http://www.madaba.freeservers.com/custom4.html
http://www.sacred-destinations.com/jordan/umm-al-rasas
http://danandduffy.blogspot.com/2009/02/um-al-rasas-revisited.html
http://mgsblade.deviantart.com/art/Umm-al-Rasas-53130000
http://www.jordanjubilee.com/history/mosaics.htm
" (Par. Filoteu, in e-mail 9 sept 2009)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu